Update 15 octombrie

5. Smart Academy Chișinău

Alex – experiența în Smart Academy Chișinău

“Salut! 
Mă numesc Mihai Alexandru, am 22 de ani și am finalizat Intershipul ITSS (Smart Academy) în Chișinău. 

Să începem de la bun început! 😊 
Chiar din primele zile ale internship-ului noi, ca 5 învățăcei, am intrat în birou și ne uitam unul la celălalt înțelegând că între noi va fi concurență, dar în același timp înțelegând că dacă nu ne vom uni/ vom colabora ne pierdem pe acolo. Prima zi a fost mai easy. Am făcut cunoștință cu colegii din oficiu, cu Bucătăria 😉 și ne-am luat în primire laptopurile. De ce zic că a fost mai easy? Pentru că era zi de onboarding: aveam să ne cunoaștem mai bine și intram și noi cumva în colectiv; tot atunci am ales și specializarea – erau 3 oferte: Java BE, Android și DevOps. Eu am ales Android. 
Următoarele 2-3 săptămâni au fost foarte plăcute, pentru că am început intens să învățăm și să “dăm din coate” la greu. Toți doream să începem lucrul în proiect! 
Și ghiciți ce s-a întâmplat? Cine știe? 

Coooorect, Pandemia! ☹ 
Când am început să lucrăm, ne plăcea să mergem la oficiu. E o altfel de atmosferă acolo și găsesc că e și mai interesant să lucrezi on site. Însă am fost nevoiți să lucrăm de acasa, iar la început era foarte greu să prindem pasul de a lucra la distanță. 
Eu eram la primul meu proiect, pentru a prinde mai bine Kotlin și toate plusurile Android-ului erau puse vizual într-o aplicație, unde @George Bardas îmi era ca tutorele 😊 și îi mulțumesc foarte mult! Datorită lui am învățat enorm! Această aplicație am finisat-o destul de repede așa cum am înțeles, iar cu pași mici am început să ne îndreptăm asupta HARP Mobile. 
Sincer spun că eram enorm de bucuros că încep să lucrez la primul proiect serios! Ne simțeam mai bine: fiecare zi Daily, susțineam Demo o dată la două săptămâni, era super! 
Probleme? Nu știu, noi nu am întâlnit mari dificultăți în această perioadă de internship. Desigur, existau neclarități în task-uri, dar mereu aveam la cine apela (@Aurel, @George), iar ei mereu ne ajutau să trecem peste orice problemă. Știți, am o frază care mi-a ramas în cap și la care mă întorc ca susținere și la acest moment: “E greu prima dată, pana o rezolvi.” 😊 “

Anastasia – experiența în Smart Academy Chișinău

“Salut, eu sunt Anastasia😊 

Prima lună de internship a fost condimentată cu entuziasm, curiozitate dar și cu mici stângăcii.😊 În primele zile mai mereu afișam o privire pragmatică care dădea clar de înțeles că am ieșit din zona de confort, însa colegii au avut grijă să ne facă acomodarea mai rapidă și mai usoară, astfel că în câteva zile deja ne simțeam parte din echipă. Perioada propriu zisă de învățare și experimentare a programării în Java a început cu super energie și entuziasm, bucurându-ne de suportul întregii echipe, de ședințe în care dezbăteam diverse subiecte care ne ajutau să creștem și să ne consolidăm cunostințele. În urma acestor sedințe căpătam încredere, ziceai că putem dărâma și munții. Am început cu proiecte mici prin care învățam noi abilități, ca mai apoi să trecem la aplicația HARP, aplicație ce ne-a oferit oportunitatea de a experimenta lucrurile învățate. În tot acest timp colegii ne-au oferit toată susținerea de care am avut nevoie. ” 

………..

Postarea de acum vine chiar în săptămâna în care am reușit să livram upgrade-urile aduse în HARP (aplicația noastră de HR), dezvoltate în cadrul internshipului din care au facut parte Alex și Anastasia, Anastasia rămânând în continuare și contribuind mai departe la proiect.  

Dacă vreți să revedeți HARP – postare aici

Mulțumim tuturor celor care au contribuit și care au extins și în continuare extind aplicația! Este deja minunată, va deveni și mai și, cu fiecare modul adăugat!

Pe curând,

Diana – Product Owner HARP

…to be continued

Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8